In lumina peripetiilor recente de cand sunt masterand la FSEGA si folosind lectiile invatate de pe vremea cand eram student la Informatica (Facultatea de Matematica si Informatica a UBB,  FMI – coincidenta, oare?) propun o mica lista de maruntisuri ce pot fi implementate usor si rapid, in scopul de a face viata usoara atat studentilor cat si personalului universitar.

  • sistem IT:  care sa includa baze de date cu studentii, profesorii, salile, orarul. Dau ca exemplu sistemul folosite de FMI (vezi mai sus), unde daca dai click pe numele unui profesor ajungi la orarul acestuia (cu sali, grupe, ora si zi), daca dai click pe o sala ajungi la orarul salii (zi, ora, profesor si grupa) iar daca mergi la orarul pe specializari si grupe, ai orarul fiecarei grup. Simplu si tinut la zi. Ca o imbunatatire as sugera un sistem de notificare email pentru studenti, pentru cei care si-au dat adresa de email la inscriere, in momentul stabilirii examenelor si a modificarilor de orar pentru grupa din care fac parte. FSEGA nu are scuza pentru lips acestui sistem, atata vreme cat e implementat de Informatica, care activeaza in aceeasi cladire si e parte din aceeasi universitate, UBB. In plus, un sistem similar exista la Litere (vai Doamne, Literele sunt mai organizate decat Economia, stai si te cruceste) unde orarul e publicat online(intr-un mod mai simplu) iar studentii isi pot consulta notele pe baza CNP-ul (online desigur).
  • website actualizat: ca sa fie utile, informatiile trebuie sa fie prezentate la timp si intr-un format lizibil. Poate daca MBA-ul online lansat in aceasta toamna ar fi fost anuntat mai devreme decat ultima zi de inscriere la masterele normal, poate unii ar fi preferat sa incerce MBA-ul. Daca rezultatele admiterii ar fi fost publicate online in loc de doua panouri gigantice pentru sute de studenti care se imbulzeau (pardon) “ca vitele”, multi oameni ar fi scapat de nervi. Daca in loc de publicitate pentru expozitii foto pe site s-ar publica orarele studentilor, viata ar fi mai calma si mai frumoasa iar toti cei implicati si-ar putea folosi timpul mai eficient.
  • putina initiativa: faptul ca in fata unui birou se formeaza o coada gigant iar oameni insiruiti ajung sa astepte cu orele, poate ar fi cazul sa se mai deschida un birou alternativ pentru a prelua un pic din sarcina si a eficientiza ritmul, nu? Mai ales cand in alt birou exista 4 secretare care nu fac mai nimic (exagerez, cu scuzele de rigoare, dar cand 3 oameni trebuie sa serveasca 400 de studenti, iar 4 oameni cauta un dosar, parca activitatea ar trebuie redistribuita un pic)
  • flux de informatii: sa se ajunga in situatia in care nimeni nu stie ce e de capul unei specializari, mi se pare innaceptabil pentru o universitate moderna. O secretara utila e o secretara informata, macar prin prisma faptului ca intra in atributiile ei redactarea documentelor publice.
  • publicarea de informatii utile: sa se publice o lista de acte ca fiind necesara inscrierii (iar de fapt inscrierea se face pe baza de buletin si taxa de inscriere), in timp ce de fapt acele acte sunt necesare confirmarii (alaturi de taxa de scolarizare), mi se pare o confuzie intentionata si gratuita. Pe langa asta lipsa unui “roadmap” al admiterii dovedeste o ineficienta crasa. Sigur, datele calendaristice sunt publicate, dar ce implica fiecare pas, ce acte sunt necesare la fiecare pas si unde are loc fiecare pas (de exemplu, numarul salii) nu au fost publicate in prealabil ci doar cu putin inatea evenimentelor respective, astfel ca se ajunge la situatia ca o persoana sa dea din colt in colt pana afla ce are nevoie (sa nu uitam de incidentul exemenelor in care orarul si salile au fost publicate cu nici o ora inainte de inceperea examenelor, iar la o specializare erau alocate doua sali, una la parter si alta la etajul 5 – dar fara vreun criteriu ce ar ajuta studentii sa afle in ce sala sa mearga, ce ar trebui sa faca oamenii atunci? la ora fixata sa faca ture de la parter la etajul 5 si inapoi?)

Acestea sunt cateva idei simple dar esentiale pentru o buna functionare a institutiei.